Autoritatea Palestiniană interzice reuniunile având legătură cu mişcările din Egipt şi Tunisia
Autoritatea Palestiniană a anunţat joi interzicerea manifestaţiilor având legătură cu mişcările din Egipt şi Tunisia, după ce a împiedicat organizarea mai multor reuniuni, invocând "neamestecul în afacerile ţărilor-surori", transmite AFP.
Această notificare oficială intervine după ce organizaţia de apărare a drepturilor omului Human Rights Watch (HRW), cu sediul la New York, a condamnat reprimarea de către poliţie a acestor mişcări de solidaritate în Cisiordania. HRW a cerut "Statelor Unite şi Uniunii Europene să suspende ajutorul acordat forţelor de securitate ale Autorităţii Palestiniene".
"Instituţiile de securitate palestiniene afirmă că au interzis reuniunile legate de evenimentele din aceste două ţări-surori", precizează, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al acestor servicii, Adnane al-Damiri, reacţionând la "rapoarte ale unor organizaţii americane".
Instanţele conducătoare palestiniene "interzic orice ingerinţă în afacerile interne ale statelor, fie că sunt arabe sau străine, şi respectă voinţa popoarelor de a-şi decide destinul", a spus el.
"Suntem suprinşi de interesul suscitat de fenomene minore în Palestina şi de exagerarea lor prin rapoarte fără fundament, pentru a antrena Palestina şi Autoritatea Naţională în conflicte regionale", a adăugat el.
Poliţia palestiniană a reprimat din nou miercuri seară o manifestaţie de susţinere a protestelor din Egipt de la Ramallah, potrivit organizatorilor şi HRW.
Organizatorii au declarat în noaptea de miercuri spre joi că manifestaţia, care reunea în principala piaţă din Ramallah aproape 200 de persoane, potrivit acestora, anunţate pe Facebook, Twitter şi prin mesaje pe telefonul mobil, a fost întreruptă de serviciile de securitate palestiniene.
Doi bărbaţi au fost arestaţi şi manifestanţii au fost îndepărtaţi de poliţie cu lovituri de baston, au afirmat organizatorii, care au făcut apel la o nouă reuniune sâmbătă la Ramallah, în semn de solidaritate cu Tunisia şi Egipt.
HRW a menţionat arestările şi "loviturile de pumn şi picioare aplicate de poliţie manifestanţilor", precum şi unuia dintre colaboratorii săi.
Surse de securitate palestiniene s-au limitat să afirme că doar aproximativ 20 de persoane participau la manifestaţia neautorizată, fără a comenta acuzaţiile de brutalitate.
Pe de altă parte, aproximativ 200 de studenţi palestinieni s-au strâns joi în Gaza, controlată de mişcarea islamistă Hamas, în faţa clădirii reprezentanţei diplomatice egiptene.
Într-un comunicat, ei au cerut "ONU să îşi asume responsabilităţile pentru oprirea masacrului care continuă împotriva manifestanţilor în piaţa Tahrir" din Cairo, epicentrul mişcării de contestare din Egipt.
La 31 ianuarie, forţele de securitate ale Hamas au dispersat în Gaza o reuniune de tineri şi femei solidari cu mişcarea egipteană, potrivit HRW şi a unor participanţi.
Mai mulţi comentatori au atribuit aparenta nervozitate a Autorităţii Palestiniene în faţa acestor manifestaţii amintirii dureroase a invaziei Kuweitului în august 1990, când palestinienii s-au alăturat Irakului. Ei au suferit represalii, în special financiare, din partea statelor petroliere arabe.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 17:21
Antonescu: România nu trebuie să trimită în Ucraina nici soldaţi, nici trupe de menţinere a păcii
-
astăzi, 17:19
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1098. UE propune un acord pentru resursele Ucrainei / Boris Johnson susţine acordul lui Trump privind resursele naturale ale Ucrainei / SUA şi Ucraina sunt aproape de semnarea unui acord privind mineralele / Trump: Revendicarea teritoriilor ocupate este posibilă, dar „nu este uşoară” pentru Ucraina