Prima pagină » Știri externe » Autoritatea Palestiniană salută votul Adunării Naţionale din Franţa

Autoritatea Palestiniană salută votul Adunării Naţionale din Franţa

Autoritatea Palestiniană a salutat votul Adunării Naţionale din Franţa în favoarea recunoaşterii "Palestinei", îndemnând Guvernul de la Paris să adopte aceeaşi atitudine.
Autoritatea Palestiniană salută votul Adunării Naţionale din Franţa

„Mulţumim poporului francez şi cerem Guvernului de la Paris să transpună în practică decizia Parlamentului”, a reacţionat Hanane Ashraui, membră a conducerii Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei.

Membrii Adunării Naţionale, Camera inferioară a Parlamentului Franţei, s-au pronunţat marţi, cu o largă majoritate, în favoarea recunoaşterii statului „Palestina”, în scopul declarat de „a obţine o soluţionare definitivă” a conflictului israelo-palestinian.

Deputaţii francezi s-au pronunţat cu 339 de voturi în favoarea recunoaşterii statului palestinian; 151 de parlamentari au votat împotrivă, iar 16 s-au abţinut de la vot.

Rezoluţia are o valoare simbolică, fără a implica angajamente pentru Guvernul de la Paris.