Gandul
„Statele Unite mulţumesc regatului Arabiei Saudite pentru ajutorul său, care a permis obţinerea unor informaţii cu privire la o ameninţare provenind din Yemen”, a declarat consilierul preşedintelui Barack Obama pentru Securitate Internă, John Brennan.
Ajutorul acordat de Riyad, „conjugat cu munca asiduă a agenţiilor americane antiterorsim, a Marii Britanii, Emiratelor Arabe Unite şi altor prieteni şi parteneri ne-au permis să ne sporim vigilenţa şi să identificăm coletele suspecte la Dubai şi aeroportul East Midlands”, în Marea Britanie, potrivit aceleiaşi surse.