Autorităţile bulgare: Nivelul Dunării ar putea creşte cu peste un metru

Nivelul fluviului Dunărea este aşteptat să înregistreze o creştere de peste un metru în dreptul României şi Bulgariei, depăşind şase metri, potrivit presei bulgare, informează Sofia Echo în ediţia electronică.

Urmărește
24 afișări
Imaginea articolului Autorităţile bulgare: Nivelul Dunării ar putea creşte cu peste un metru

Autorităţile bulgare se aşteaptă la o creştere a nivelului Dunării cu peste un metru

Astfel, unele zone din jurul oraşului Ruse, dar şi anumite sate ar putea fi inundate.

În oraşul Ruse (nord-est), la frontiera cu România, nivelul apei a crescut în noaptea de luni spre marţi cu 73 de centimetri. Autorităţile aşteaptă ca nivelul să crească în continuare, cu până la 106 centimetri. În unele locuri, în apropiere de Ruse, Dunărea va atinge o adâncime de peste opt metri.

Ultima dată când s-a întâmplat un asemenea fenomen, în 2006, o porţiune importantă din dig şi docurile de la Ruse au fost acoperite de apă, potrivit cotidianului Dnevnik.

Pe cursul Dunării superioare, în Germania, Ungaria, Slovacia şi Serbia, nivelul fluviului este, de asemenea, aşteptat să crească, dar nu la nivelul din Bulgaria şi România.

Temperaturile medii în Bulgaria se vor situa între valorile de 8 şi 13 grade Celsius, iar la Sofia acestea vor atinge 8 grade Celsius, a anunţat marţi serviciul bulgar de meteorologie.

În vestul ţării şi la munte sunt aşteptate ploi, iar peste cota de 1.500 de metri va ninge. Pe coastele de la Marea Neagră, temperaturile vor atinge aproximativ 10 grade, vântul va sufla cu o intensitate redusă până la moderat, iar cerul va fi înnorat şi nu se aşteaptă ploi.

Viezi aici prognoza meteo pentru următoarea perioadă

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici