Autorităţile din Bahrain distrug monumentul din piaţa Perlei, simbolul manifestanţilor

Autorităţile din Bahrain au anunţat vineri că au distrus monumentul care se află în piaţa Perlei din centrul capitalei Manama, devenit simbolul mişcării de contestare reprimate violent de forţele guvernamentale, relatează AFP.

Urmărește
13 afișări

"În cadrul ameliorării infrastructurii, au fost începute lucrări, astăzi, la intersecţia dintre Consiliul Cooperării şi Golf, pentru a facilita circulaţia", a anunţat agenţia oficială BNA.

Monumentul este o structură din beton cu şase coloane, reprezentând cele şase ţări membre CCG, care susţin o sferă simbolizând o perlă. Recoltarea perlelor din mare a fost multă vreme principala resursă a regatului.

Piaţa Perlei a devenit la 19 februarie centrul manifestaţiilor împotriva dinastiei sunnite Al Khalifah, iar manifestanţii, majoritatea şiiţi, se află aici zi şi noapte.

Miercuri, forţele de securitate din Bahrain au lansat un asalt împotriva acestei pieţe şi au forţat manifestanţii să plece, provocând moartea a trei persoane şi rănirea câtorva zeci.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici