Autorităţile din Grecia au declarat stare de urgenţă pe insula Santorini

  • Autorităţile din Grecia au declarat stare de urgenţă pe insula Santorini.
  • Aceasta va fi în vigoare o lună.
  • Decizia a fost luată în urma cutremurelor numeroase care s-au produs în regiune şi au crescut riscul producerii unei erupţii vulcanice.
Urmărește
848 afișări
Imaginea articolului Autorităţile din Grecia au declarat stare de urgenţă pe insula Santorini

Autorităţile din Grecia au declarat stare de urgenţă pe insula Santorini

Numeroase cutremure s-au produs în ultimele zile în Santorini, provocând panică în rândul populaţiei. Starea de urgenţă va fi în vigoare până pe 3 martie pentru a „aborda nevoile de urgenţă şi a gestiona consecinţele”, au spus oficialii greci, potrivit BBC.

Peste 11.000 de persoane au părăsit deja Santorini. Dintre acestea, aproximativ 7.000 de persoane au plecat cu feribotul şi 4.000 de persoane cu avionul.

Până în prezent, nu au fost înregistrate pagube majore pe insulă, dar autorităţile iau măsuri de precauţie şi se pregătesc în cazul în care se produce un cutremur mai mare. De asemenea, unii localnici se tem că mişcările repetate ar putea provoca erupţia vulcanului de lângă insulă.

Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis va vizita vineri insula Santorini.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici