Autorităţile din Marea Britanie au emis sute de alerte de inundaţii

Publicat: 20 12. 2012, 16:44
Actualizat: 24 10. 2021, 22:14

Agenţia britanică a Mediului (EA) a anunţat că autorităţile au decis evacuarea satului Wallington, din cauza riscului inundaţiilor, informează Sky News.

„Zonele din Wallington situate în apropierea râului cu acelaşi nume vor fi evacuate imediat de către serviciile de urgenţă”, precizează Agenţia Mediului.

În afară de alertele de inundaţii emise pentru Wallington, autorităţile au emis încă 41 de avertismente de inundaţii şi 215 alerte de inundaţii pentru Anglia şi Ţara Galilor.