Potrivit FAA, utilizarea laserelor îi deranjează pe piloţi şi personalul de la bordul aeronavelor, iar astfel de incidente ar putea fi tratate precum deturnările de avioane.
„Prioritatea noastră este să asigurăm securitatea transporturilor publice. Nu vom ezita să luăm măsuri drastice împotriva oricui ameninţă securitatea pasagerilor, a piloţilor şi membrilor reţelei de transport”, a declarat secretarul american al Transporturilor, Ray LaHood.
Peste 2.800 de incidente cu aparate laser au fost raportate anul trecut de piloţi în întreaga lume, dublu faţă de 2009 şi de zece ori mai multe decât în 2005.
Directorul FAA, Randy Babbitt, a explicat că laserele „pot orbi temporar un pilot, împiedicându-l să aterizeze în siguranţă, punând în pericol pasagerii şi persoanele de la sol”.
Cei care nu respectă această dispoziţie riscă amenzi de până la 11.000 de dolari, precizează FAA.
La sfârşitul anului 2009, un californian a fost primul american arrestat pentru că a îndreptat laserul spre doi pasageri aflaţi la bordul unui avion Boeing care ateriza la Los Angeles.