Este vorba de prima inspecţie de acest tip după ce Irakul a asigurat la 30 martie că va spori controalele neanunţate, aşa cum a fost încurajat puternic de Statele Unite. Washington suspectează că aceste avioane iraniene transportă echipamente militare pentru regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad.
„Am ordonat unui avion cargo iranian al companiei (private) Mahan Air să aterizeze” pe aeroportul din Bagdad, a declarat pentru AFP Nasser Bandar, şeful Autorităţii aviaţiei civile irakiene.
„Acesta a fost percheziţionat şi nu am găsit niciun material interzis. Transporta doar materiale medicale şi de prim ajutor”, a adăugat el.
În ultimele luni, administraţia Obama a solicitat constant Irakului să intercepteze şi să controleze încărcătura avioanelor de marfă plecate din Iran cu destinaţia Siria.
Aflat în vizită la 24 martie la Bagdad, secretarul de Stat american John Kerry l-a avertizat pe premierul Nuri al-Maliki că „survolările aparatelor plecate din Iran (contribuie) la susţinerea preşedintelui Assad şi a regimului său”.
Până în prezent, guvernul irakian a evitat să se implice în conflictul sirian care s-a soldat cu peste 70.000 de morţi în doi ani conform ONU.