- Home
- Externe
- TEL AVIV, (09.11.2017, 08:21)
- Mircea Olteanu
Autorităţile palestiniene au reluat cooperarea în domeniul securităţii cu Israelul
Forţele palestiniene din Cisiordania au reluat relaţiile de cooperare cu Israelul pe care le suspendaseră în luna iulie în semn de protest faţă de politicile Tel Avivului privind Ierusalimul, a anunţat şeful poliţei palestiniene, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Autorităţile palestiniene au reluat cooperarea în domeniul securităţii cu Israelul
"Coordonarea în domeniul securităţii între palestinieni şi serviciile israeliene a fost reluată la fel cum era înainte de a fi sistată", a declarat Hazem Attallah, şeful poliţiei.
În luna iulie, preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmud Abbas, a ordonat sistarea cooperării cu Israelul în domeniul securităţii, cerând eliminarea detectoarelor de metal instalate în afara complexului din Ierusalim unde se află moscheea Al-Aqsa. Acestea au fost instalate în urma unui incident soldat cu uciderea a doi poliţişti de către militanţi.
Attallah a explicat că cooperarea între forţele de ordine în ceea ce priveşte combaterea infracţionalităţii a continuat şi în perioada anterioară, doar eforturile comune de prevenire a atacurilor militante au fost suspendate.
Oficialul palestinian a mai adăugat că forţele de poliţie pe care le conduce sunt pregătite să impună ordinea în Fâşia Gaza.







Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe