Autorul atacului de la Lockerbie ar fi dispărut în mod misterios
Scoţienii însărcinaţi cu supravegherea lui al-Megrahi vor încerca să îl contacteze din nou miercuri, iar dacă nu îl vor găsi Guvernul scoţian s-ar putea confrunta cu o nouă criză. Potrivit condiţiilor eliberării din închisoare, acesta nu îşi poate schimba adresa sau părăsi Tripoli, fiind obligat să comunice permanent cu Consiliul local din East Renfrewshire.
Richard Baker, purtătorul de cuvânt al laburiştilor din Parlamentul scoţian, a declarat că acest caz riscă să se transforme într-un „haos” şi să pună reputaţia Scoţiei la îndoială. „Acest caz arată cât de ridicol este ca un consiliu local ca cel din East Renfrewshire, situat la o distanţă de sute de mile de Libia, să fie responsabil de monitorizarea lui al-Megrahi”, a declarat el.
Un membru al Consiliului local din East Renfrewshire, Jonathan Hinds, a fost alertat de publicaţia britanică marţi în legătură cu dispariţia lui al-Megrahi. Hinds nu a reuşit să vorbească cu al-Megrahi, dar a vorbit cu un bărbat libian, care l-a informat că acesta ar fi fost prea bolnav să poată vorbi cu el. Hinds este cel care continuă să-l sune pe al-Megrahi în fiecare marţi, din august, când a fost eliberat. „Vom continua să-l sunăm pe al-Megrahi mâine (miercuri) şi vom analiza situaţia atunci”, a declarat un purtător de cuvânt al consiliului.
Nu este exclus ca al-Megrahi, care nu a mai apărut în public de la 9 septembrie, să fi fost prea bolnav pentru a putea vorbi. Medicii libieni ai acestuia trimit lunar rapoarte de sănătate autorităţilor medicale scoţiene, dar acestea sunt ţinute secrete.