„Conform informaţiilor despre catastrofa aeriană de care dispunem pentru moment, toţi membrii echipajului au fost probabil ucişi”, a declarat o sursă citată de agenţia Interfax.
„Operaţiunile de salvare continuă la faţa locului, dar şansele de a găsi supravieţuitori sunt minime„, a adăugat sursa.
Zece persoane se aflau la bordul aparatului, potrivit Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, citat de Interfax.
„În timpul unui zbor de antrenament, un Tupolev-142 al Flotei Pacificului efectuat o revenire deasupra unui lac, când contactul radio cu echipajul a fost pierdut, vineri la ora 11.17 GMT (13.17, ora României)”, a anunţat Ministerul Apărării, citat de agenţiile ruse.
Serviciul de presă al ministerului a confirmat că aparatul s-a prăbuşit, fără a se pronunţa cu privire la numărul ocupanţilor sau soarta lor.
Potrivit unei surse militare citate de RIA Novosti, „o defecţiune tehnică la unul dintre circuitele” aparatului ar fi la originea catastrofei.
„Toate ipotezele vor fi examinate în cursul anchetei, dar pentru moment aceasta este cea mai probabilă”, a adăugat sursa.