Prima pagină » Știri externe » Autorul atentatului de la Lockerbie a apărut în public pentru prima dată

Autorul atentatului de la Lockerbie a apărut în public pentru prima dată

Abdelbaset al-Megrahi, libianul condamnat la închisoare pe viaţă pentru atentatul de la Lockerbie şi eliberat de Scoţia, a apărut public pentru prima dată, miercuri, într-un spital din Tripoli, în timpul vizitei unor parlamentari africani.
09 sept. 2009, 17:45, Știri externe

Abdelbaset al-Megrahi, în vârstă de 57 de ani, care suferă de cancer în fază terminală, a apărut timp de aproximativ zece minute în faţa a circa 150 de membri ai Parlamentului african, veniţi să îl viziteze, potrivit unui jurnalist al AFP.

Aşezat într-un scaun cu rotile, tuşind mult, el părea foarte bolnav, potrivit sursei citate.

Eliberat la 20 august de Scoţia din motive medicale, libianul a fost spitalizat la începutul lui septembrie la secţia de boli canceroase a Centrului medical din Tripoli.

Megrahi a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru atentatul comis împotriva unui avion Boeing 747 al companiei americane Pan Am, care a explodat la 21 decembrie 1988, deasupra localităţii Lockerbie, din Scoţia, provocând moartea a 279 de persoane, majoritatea cetăţeni americani.