- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Autorul masacrului din Germania: Toată lumea îşi bate joc de mine
Autorul atacului armat la şcoala din sud-vestul Germaniei anunţase pe Internet, cu o zi înainte, planul pe care îl avea, au dezvăluit joi autorităţile locale.
Autorul masacrului din Germania avertizase pe Internet ce plan avea (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Un adolescent german a deschis focul miercuri dimineaţă într-o şcoală din orăşelul german Winnenden (sud-vest), omorând 15 persoane înainte de a se sinucide.
"Mi-e silă, m-am săturat de această viaţă lipsită de sens, este mereu acelaşi lucru. Toată lumea îşi bate joc de mine şi nimeni nu îmi cunoaşte potenţialul", a scris Tim Kretschmer, în vârstă de 17 ani, pe un forum de discuţii, în noaptea de marţi spre miercuri.
Mesajul era adresat unui adolescent bavarez având prenumele Bernd.
ULTIMELE ȘTIRI
-
O navă a Rusiei s-a scufundat în largul Spaniei în urma unei explozii. De ce analișii privesc accidentul cu suspiciune
-
Nou record al numărului de investitori activi la Bursa de Valori
-
Cum sărbătoresc europenii Crăciunul? Tradiţii unice şi fascinante din diferite culturi
-
Israelul vrea ca grupul rebel Houthi să fie desemnat organizaţie teroristă
Informaţia a fost anunţată joi de Heribert Rech, ministrul de Interne din landul Baden-Wurtemberg, într-o conferinţă de presă.
"Am arme, iar mâine voi merge la fosta mea şcoală", scria adolescentul marţi seara.
"Mâine în mod sigur veţi auzi de mine. Să reţineţi bine locul: Winnenden", avertiza el.
Miercuri dimineaţă, Tim, purtând un costum negru de luptă, a ucis nouă elevi, dintre care opt fete, şi trei profesoare.
În fuga sa, el a mai ucis alte trei persoane, înainte de a se sinucide în timpul unui schimb de focuri cu poliţia.
După ce a auzit de masacru în presă, tânărul Bernd i-a vorbit despre conversaţia pe Internet pe care o avusese în noaptea precedentă tatălui său, care a anunţat poliţia.
Tim Kretschmer era înarmat cu un pistol de tip Beretta, care aparţinea tatălui său. El ar fi descoperit codul din opt cifre al dulapului blindat unde acesta păstra un arsenal de 15 arme, cumpărate legal.
El a tras în total de peste 100 de ori şi "îi rămăseseră peste 130 de gloanţe atunci când s-a sinucis", a precizat Erwin Heger, şeful poliţiei locale.
Anul trecut, adolescentul, considerat de anturajul său ca un băiat "rezervat şi simpatic" fusese tratat de mai multe ori într-o clinică psihiatrică pentru depresie, a dezvăluit procurorul oraşului Stuttgart, Siegfried Mahler.
"El trebuia să îşi continue consultaţiile, dar se pare că nu a făcut acest lucru", a adăugat el.
Băiatul, care petrecea "mult timp pe calculatorul său", era un adept al jocurilor video violente. Pereţii camerei sale erau decoraţi cu arme de foc, potrivit magistratului.
Totuşi, "el a crescut într-o familie fericită", avea o soră mai mică, "cu care se înţelegea bine", a afirmat ministrul Rech. "Nu avea mulţi prieteni, dar cultiva câteva prietenii şi exista o fată care îl interesa în mod special".
Drapelurile au coborât în bernă în Germania, aflată în stare de şoc după acest masacru, cel mai grav după 2002, când un student cu insucese şcolare omorâse 16 persoane, înainte de a se sinucide, la Erfurt, în estul ţării.
Prima pagină a ziarului din Winnenden titra "Warum" (de ce), întrebare care revenea şi pe mesajele lăsate între lumânările aprinse din faţa şcolii, în semn de omagiu pentru victime.
Mai multe alerte false au fost declanşate joi în şcoli din Germania.
Citeşte şi
Adolescentul care a deschis focul într-o şcoală din Germania s-a sinucis
15 morţi, în incidentul armat de la o şcoală din Germania (Video)
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.