Prima pagină » Știri externe » Zece servicii de informaţii străine, invitate la Guantanamo pentru a interoga deţinuţii – presă

Zece servicii de informaţii străine, invitate la Guantanamo pentru a interoga deţinuţii – presă

Statele Unite au invitat zece agenţii de informaţii străine pentru a interoga deţinuţii de la Guantanamo în nouă ani de existenţă a acestei închisori, relatează The Guardian, în ediţia electronică de luni.
26 apr. 2011, 15:25, Știri externe

Regimurile represive invitate să desfăşoare interogatorii au fost cele chineze, tunisiene, marocane, ruse, saudite, tadjice, iordaniene, algeriene, yemenite şi kuwaitiene, potrivit dosarelor despre Guantanamo, publicate de cotidianul britanic.

Rolul acestora era să identifice numele reale ale deţinuţilor. Astfel, serviciile secrete saudite, Mabahith, au enumerat 37 dintre cei consideraţi deosebit de periculoşi şi 77 dintre cei despre care Guvernul saudit pretindea că au „valoare informaţională redusă” şi sunt pregătiţi să se întoarcă şi să fie „reabilitaţi”.

Chinezii şi ruşii intenţionau să acuze şi să pedepsească deţinuţii uiguri şi uzbeci, în cazul în care aceştia erau repatriaţi.

În 2002, Statele Unite au invitat saudiţi, yemeniţi, iordanieni, tunisieni şi ruşi, În 2003, au fost invitate serviciile de securitate tadjice, iar în anul următoar cele kuwaitiene. Chinezii au venit înainte de 2005, iar în iulie 2005, yemeniţii au venit pentru a doua oară.

O delegaţie algeriană a fost invitată în martie 2006, iar în martie 2008 a avut loc a treia vizită a serviciilor yemenite. Data la care au venit marocanii nu este clară.