Comisia Europeană a reamintit luni, 23 noiembrie, că jurnaliştii ar trebui să poată „să-şi facă treaba liber şi în siguranţă,” după votul deputaţilor francezi asupra unui text controversat care penalizează difuzarea răuvoitoare a imaginilor cu poliţişti.
„Comisia se abţine de la comentarii cu privire la proiectele de lege, dar este de la sine înţeles că în perioade de criză este mai important ca niciodată ca jurnaliştii să îşi poată face munca liber şi în siguranţă,” a spus un purtător de cuvânt al executivului european, Christian Wigand. ”Ca întotdeauna, Comisia îşi rezervă dreptul de a examina legislaţia finală pentru a verifica conformitatea acesteia cu legislaţia UE,” a adăugat el, citat de Le Figaro.
Propunerea de lege „Securitate globală” în discuţie în Parlamentul din Franţa şi, în special, articolul 24 votat vineri, care sancţionează distribuirea rău intenţionată a fotografiilor agenţilor de poliţie în timpul demonstraţiilor, a suscitat indignarea organizaţiilor jurnaliştilor şi a apărătorilor libertăţilor publice. Denunţat ca un atac împotriva „libertăţii de exprimare” şi „statului de drept”, a declanşat sâmbătă demonstraţii care au adunat câteva mii de oameni în Franţa.
„Monitorizăm situaţia îndeaproape,” a spus purtătorul de cuvânt al Comisiei, care, în calitate de apărător al tratatelor, asigură respectarea şi aplicarea legislaţiei europene. „Asigurarea siguranţei tuturor celor care trăiesc în Europa este o prioritate cheie pentru Comisie şi lucrăm mână în mână cu statele membre”, a subliniat el.
„Atunci când îşi elaborează legislaţia de securitate, statele membre trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să stabilească un echilibru corect între garantarea securităţii publice şi protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, inclusiv a libertăţii personale, exprimarea, libertatea presei, libertatea de asociere, dreptul la respectarea vieţii private şi accesul la informaţii,” a reamintit purtătorul de cuvânt.