Avertismentul fostului strateg-şef al lui Trump: Ucraina riscă să devină „Vietnamul lui Trump”

  • Fostul strateg-şef al lui Donald Trump, Steve Bannon, lansează un avertisment privind implicarea Statelor Unite în războiul din Ucraina.
  • Bannon susţine că, fără o decizie rapidă şi fermă, acest conflict ar putea deveni pentru Trump ceea ce Vietnamul a fost pentru Richard Nixon – un război preluat care ajunge să-i definească preşedinţia.
Urmărește
623 afișări
Imaginea articolului Avertismentul fostului strateg-şef al lui Trump: Ucraina riscă să devină „Vietnamul lui Trump”

Steve Bannon, fostul strateg-şef al lui Donald Trump

În cadrul unui interviu amplu acordat publicaţiei POLITICO, Bannon a afirmat că se teme că Trump va cădea în capcana întinsă de o alianţă improbabilă a industriei americane de apărare.

„Dacă nu suntem atenţi, [Ucraina] se va transforma în Vietnamul lui Trump. Asta i s-a întâmplat lui Richard Nixon. El a ajuns să deţină războiul şi acesta a fost considerat războiul lui, nu al lui Lyndon Johnson”, a declarat Bannon pentru sursa citată.

Fostul strateg-şef susţine că Trump ar trebui să-i spună preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski că „există un nou şerif în oraş şi că vom încheia o înţelegere şi o vom încheia rapid”.

Pe de altă parte, Keith Kellogg, un general american în retragere ales de Trump pentru a fi trimis special pentru Ucraina şi Rusia, susţine că orice acord de încheiere a războiului dintre Rusia şi Ucraina trebuie să includă garanţii solide de securitate pentru Kiev, pentru a se asigura că Rusia nu va invada din nou. Totuşi, acesta a subliniat importanţa continuării acordării ajutorului militar american, pentru a exercita presiuni asupra Moscovei în vederea încheierii unui acord decent.

Bannon este de părere că acest tip de amânare nu va face decât să sporească riscul ca SUA să fie atrasă şi mai adânc într-un război pe care îl consideră imposibil de câştigat şi care nu este în interesul naţional al Americii.

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va fi învestit oficial astăzi, 20 ianuarie, în cadrul unei ceremonii la care vor lua parte mai mulţi lideri ai lumii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici