- Home
- Externe
- WASHINGTON, (05.12.2014, 12:25)
- Valentin Vidu - Mediafax
AVERTISMENTUL unui fost director CIA: Putin îşi va intensifica efortul de a reinstitui puterea sovietică
Efortul lui Vladimir Putin de a creşte influenţa Rusiei asupra fostelor state sovietice "pare abia la început", în pofida faptului că preşedintele rus pare să-şi tempereze tonul retoricii expansioniste pe termen scurt, avertizează un fost director al CIA, citat de Washington Times online.

AVERTISMENTUL unui fost director CIA: Putin îşi va intensifica efortul de a reinstitui puterea sovietică (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Chiar dacă vom vedea un Putin mai liniştit în săptămânile şi lunile viitoare, am face bine să ne gândim la talia arsenalului său şi la ţinta ambiţiilor sale", a scris John E. McLaughlin, un fost director adjunct al CIA în timpul preşedintelui George W. Bush, într-un articol publicat joi, citat de ziarul american Washington Times.
McLaughlin, care a fost director interimar al Agenţiei americane de spionaj pentru scurt timp în 2004, afirmă că acţiunile NATO vizând protejarea Europei de Est de o eventuală agresiune militară rusească "ar putea să fie prea convenţionale pentru a descuraja strategia «războiului hibrid» a lui Putin, care combină subtil forţe speciale, tactici cibernetice, propaganda, controlul presei, trupe principale şi declaraţii publice manipulatoare".
După anexarea de către Rusia a Peninsulei ucrainene Crimeea în martie , administraţia Obama a condus cu succes un efort de a impune Moscovei sancţiuni economice americane şi europene, o tactică vizând să-l oblige pe Putin să renunţe la aşa-numită strategie hibridă de a "absorbi" o bucată şi mai mare din Ucraina. Sancţiunile "au început să afecteze economia rusă", însă "agresiunea asupra Ucrainei i-a adus un nivel-record de popularitate" lui Putin, scrie McLaughlin în acest articol publicat pe site-ul revistei online Ozy Media.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
"Are puţine stimulente politice să schimbe cursul", apreciază fostul oficial CIA, prezentând un tablou sumbru cu privire la ceea ce s-ar putea afla în spatele dorinţei liderului de la Kremlin de a ocupa suficient teritoriu în estul Ucrainei cu scopul de a obţine "un pod terestru din Rusia continentală în Crimeea".
În acest sens, "Rusia face tot ce-i stă în putinţă pentru a izola "alte foste republici sovietice de Occident. "Moscova a exercitat presiuni asupra (Republicii) Moldova să renunţe la negocieri de asociere cu Uniunea Europeană - ceea ce aduce a o rescriere a dramei ucrainene", apreciază el, avertizând că "Rusia poate merge până la încurajarea regiunii separatiste moldovene Transnistria să-şi proclame independenţa".
Statele baltice "îl tentează" de asemenea pe Putin, adaugă McLaughlin, citând exemplul unui oraş afectat de probleme economice, situat la frontiera Esoniei cu Rusia. În acest oraş, Narva, "80% din locuitori sunt etnici ruşi, iar 36% deţin deja paşaport rusesc", subliniază el. "Lui Putin nu i-ar fi greu să exploateze suferinţele locuitorilor oraşului - sunt nevoiţi să înveţe estona pentru a deveni cetăţeni sau a obţine un loc de muncă - şi să afime o necesitate de a-i «ajuta» invocând motive umanitare", scrie fostul director CIA.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe