Avertizare SUA: Extremişti violenţi ar putea sabota companii de utilităţi sau rafinării de petrol
„Pe baza unor informaţii obţinute în urma incidentelor precedente, avem motive să credem că persoane din interior şi acţiunile lor prezintă o ameninţare semnificativă pentru infrastructura şi sistemele informatice ale unor obiective americane”, potrivit unui raport al Departamentului pentru Securitate Internă.
Documentul adaugă că informaţiile din interior privind infrastructura, reţelele de alimentare şi personalul acestora „sunt valoroase pentru adversari şi pot spori impactul oricărui atac asupra infrastructurii de utilităţi”.
Autorităţile americane au descoperit, în vila din Pakistan unde se ascundea Osama ben Laden, dovezi că acesta intenţiona să organizeze noi atentate de proporţii în Statele Unite la împlinirea a zece ani de la atacurile de la 11 septembrie.
Raportul face referire şi la o tentativă de sabotaj înregistrată în aprilie la o uzină de tratare a apei din Arizona, unde un angajat din schimbul de noapte a ocupat centrul de control şi a încercat să declanşeze o explozie. Tentativa a eşuat, iar autorităţile nu au descoperit nici o legătură a agresorului cu reţeaua teroristă al-Qaida, însă incidentul a demonstrat vulnerabilitatea infrastructurii de utilităţi americane.