Aviaţia militară britanică a distrus cinci vehicule blindate libiene şi un sistem de rachete

Aviaţia militară britanică a atacat trei tancuri, alte două vehicule blindate şi o instalaţie de rachete aparţinând forţelor loiale liderului libian Muammar Kadhafi, în regiunea Misrata (vestul Libiei), anunţă Ministerul britanic al Apărării, citat de AFP.

Urmărește
8 afișări

"Avioane Tornado care au decolat de la baza aeriană Gioia del Colle (Italia) au efectuat misiuni deasupra Libiei; în cursul raidurilor, au fost lansate rachete Paveway IV şi Brimstone asupra echipamentelor militare ale forţelor lui Kadhafi, în regiunea Misrata. Au fost lovite tancuri, alte două vehicule blindate şi o instalaţie de lansare a rachetelor", precizează Ministerul britanic al Apărării.

Avioanele Tornado au fost însoţite de un aparat de realimentare VC10, precum şi de avioane de recunoaştere Nimrod R1, Sentinel şi E3-D, care au decolat din R.Cipru şi din Sicilia.

Marea Britanie participă la raidurile aeriene internaţionale din Libia, declanşate în virtutea Rezoluţiei 1.973 a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.

Forţele guvernamentale libiene au efectuat miercuri o nouă ofensivă la Misrata, după un atac anterior soldat cu 18 morţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici