Avioane militare americane au decolat din Turcia, pentru raiduri aeriene în Siria
„Drone americane au atacat poziţii ale grupului Stat Islamic din Siria, decolând de la o bază din Turcia”, a declarat căpitanul Jeff Davis, purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării.
Avioanele americane folosesc baza militară Incirlik, situată în centrul Turciei.
Turcia şi Statele Unite au convenit să creeze o „zonă liberă” în nordul Libiei, în operaţiunile contra reţelei teroriste Stat Islamic.
Turcia a pus la dispoziţia Statelor Unite baza de la Incirlik recent, după un atac terorist soldat cu zeci de morţi.
O coaliţie internaţională coordonată de Statele Unite efectuează de aproape un an raiduri asupra unor presupuse poziţii teroriste din Irak şi Siria. Potrivit unui raport al organizaţiei independente Airwars, raidurile coaliţiei s-au soldat cu moartea a cel puţin 459 de civili, în ultimul an, în Irak şi Siria.