„Duminică, avioane NATO au participat la prima misiune pentru respectarea zonei de interdicţie aeriană”, a declarat generalul.
Comandantul operaţiunii NATO a precizat că transferul de atribuţii între coaliţia internaţională şi Alianţa Nord-Atlantică este în curs.
Generalul a subliniat că forţele NATO acţionează „în strânsă coordonare cu partenerii regionali şi internaţionali pentru protejarea Libiei”.
„Cu cât efortul este împărtăşit mai larg, cu atât va fi mai puternic mesajul trimis poporului libian, care are nevoie disperată de ajutorul nostru”, a explicat generalul canadian.
Duminică seara, Comandamentul forţelor NATO din Neapole anunţase că începuseră operaţiunile în zona de interdicţie aeriană.