Avioane ruse s-au aflat în apropierea spaţiului aerian britanic şi au perturbat traficul. Ambasadorul Rusiei la Londra, convocat pentru explicaţii

Publicat: 29 01. 2015, 23:03
Actualizat: 27 10. 2021, 16:53

„Chiar dacă avioanele ruse nu au pătruns în spaţiul aerian britanic, s-au aflat în apropiere, perturbând traficul aerian civil în cursul zilei de miercuri”, a anunţat Ministerul britanic de Externe.

„Din acest motiv, ambasadorul Rusiei a fost convocat pentru a oferi explicaţii”, a precizat diplomaţia britanică.

Însă Autoritatea aeronautică civilă britanică (CAA) a comunicat că nu are idee despre perturbarea traficului aerian.

Ministerul britanic al Apărării a confirmat că au avut loc incidente cu avioane militare ruse cam o dată pe lună în 2014, după opt situaţii înregistrate în 2013.