Avioanele israeliene au bombardat ţinte din Fâşia Gaza după un atac cu rachetă

Publicat: 27 05. 2015, 08:36
Actualizat: 06 04. 2020, 10:47

Forţele aeriene au identificat ţintele în partea de sud a enclavei ca infrastructură teroristă.

O rachetă lansată din Gaza a explodat în regiunea Gan Yavne, la est de Ashdod, marţi seara. În afară de o adolescentă în vârstă de 15 ani care a fost dusă la centrul medical Barzilai din Ashdod deoarece suferea de un atac de panică, racheta nu a provocat răniţi. Echipele de urgenţă încă analizau dacă proiectilul a provocat pagube.

Racheta a fost prima cu rază medie de acţiune lansată după intrarea în vigoare a unui armistiţiu la 26 august, după o lună şi jumătate de război cu Gaza. Pentru moment nu se ştie însă ce grupare a lansat racheta.