Avion cargo PRĂBUŞIT în Oceanul Atlantic. Cele patru persoane care au murit sunt moldoveni. Alţi doi au fost răniţi/ Aeronava, înmatriculată în Republica Moldova. Celulă de criză la Chişinău - VIDEO

Un avion s-a prăbuşit sâmbătă în Oceanul Atlantic, imediat după decolarea de pe aeroportul din Abidjan, situat în Coasta de Fildeş, afirmă surse citate de BBC News şi de cotidianul Le Figaro. UPDATE: Cel puţin patru persoane au murit, iar alte şase au fost rănite, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie.

Urmărește
35696 afișări
Imaginea articolului Avion cargo PRĂBUŞIT în Oceanul Atlantic. Cele patru persoane care au murit sunt moldoveni. Alţi doi au fost răniţi/ Aeronava, înmatriculată în Republica Moldova. Celulă de criză la Chişinău - VIDEO

Avion PRĂBUŞIT în Oceanul Atlantic (sursa: http://koaci.com)

UPDATE 19:23 Avionul prăbuşit în Coasta de Fildeş, înmatriculat în R.Moldova/ Celulă de criză la Chişinău

Avionul Antonov prăbuşit sâmbătă dimineaţă în Oceanul Atlantic era înmatriculat în Republica Moldova, iar Guvernul de la Chişinău a dispus crearea unei celule de criză după moartea a patru cetăţeni moldoveni în accidentul aerian.

Autoritatea Aeronautică Civilă (ACC) din R.Moldova a fost informată de autorităţile din Coasta de Fildeş despre producerea unui accident aerian în apropierea aeroportului din Abidjan pe 14 octombrie 2017. Aeronava, de tip Antonov An-26, era înregistrată în Republica Moldova şi aparţine companiei Valan International Air Cargo. Avionul efectua un transport în baza unui contract cu armata franceză, informează Unimedia.

Guvernul Republicii Moldova a format o celulă de criză şi a trimis o echipă în Coasta de Fildeş, unde, potrivit presei internaţionale, patru cetăţeni moldoveni au murit, iar alţi doi au fost răniţi în accidentul aerian.

Premierul Pavel Filip i-a cerut viceprim-ministrului Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, formarea unei celule de criză. O echipă de investigare din cadrul Autorităţii Aeronautice Civile a Republicii Moldova va pleca de urgenţă în Coasta de Fildeş pentru a participa în calitate de observatori la investigarea cauzelor accidentului aerian.

UPDATE 15:09 Patru cetăţeni moldoveni au murit în accidentul aerian din Coasta de Fildeş; alţi doi, răniţi - surse

Patru cetăţeni moldoveni au murit, iar alţi doi au fost răniţi în accidentul aerian produs sâmbătă în statul Coasta de Fildeş, afirmă surse oficiale citate de site-ul 20Minutes.fr şi de BBC News.

La bordul avionului cargo, de tip Antonov, se aflau zece persoane. Conform unor surse oficiale din Coasta de Fildeş citate de 20Minutes.fr, de BFMTV şi de BBC News, patru cetăţeni moldoveni au murit, iar alţi doi moldoveni şi patru francezi au fost răniţi.

Avionul cargo transporta echipamente militare ale armatei franceze. Aeronava era utilizată de armata franceză în cadrul Operaţiunii antiteroriste "Barkhane", efectuată în zona Sahel, au declarat surse oficiale sub protecţia anonimatului. Armata franceză are o bază militară în oraşul Abidjan.

 

 

Două dintre persoanele rănite sunt în stare gravă.

Bilanţul a fost confirmat de administraţia Aeroportului Felix Houphouet Boigny din Abidjan.

Alte surse au anunţat moartea a cel puţin trei persoane în accident.

Nu se ştie cu exactitate câte persoane erau la bordul avionului cargo de tip Antonov aparţinând armatei franceze.

Autorităţile din Coasta de Fildeş încearcă să afle cauzele prăbuşirii avionului.

Avionul cargo s-a prăbuşit în Golful Guineea, situat în Oceanul Atlantic, imediat după decolarea de pe Aeroportul internaţional Félix Houphouet Boigny din Abidjan.

Accidentul aerian a avut loc în condiţii de ploaie torenţială.

Potrivit unor surse din cadrul serviciilor de intervenţie, avionul cargo aparţine armatei franceze.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici