Avion cu 188 de persoane, PRĂBUŞIT în mare, la scurt timp după ce a decolat din Jakarta
Zborul JT-610 transporta pasageri din Jakarta în Pangkal Pinang, cel mai mare oraş din Bangka Belitung.
Avionul a pierdut contactul cu solul la câteva minute de la decolare, în timp ce se afla deasupra mării.
Potrivit AFP, în avion se aflau 188 de persoane.
Yusuf Latif, un purtător de cuvânt al agenţiei naţionale pentru operaţiuni de căutare şi salvare, a confirmat că avionul s-a prăbuşit.
„Nu putem da nicio declaraţie în acest moment. Încercăm să strângem toate informaţiile şi datele”, a declarat Edward Sirait, directorul general al companiei aeriene.