Avion întors din drum din cauza unui telefon mobil

Un avion al companiei Air France care efectua o cursă Houston-Paris a fost nevoit să se întoarcă din drum după 30 de minute de zbor, după descoperirea unui telefon mobil al cărui proprietar nu a putut fi identificat, a anunţat miercuri compania aeriană.

Urmărește
310 afișări
Imaginea articolului Avion întors din drum din cauza unui telefon mobil

Un avion care efectua o cursă Houston-Paris s-a întors din drum din cauza unui telefon mobil (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Air France confirmă că, în conformitate cu procedurile în vigoare şi ca măsură de precauţie, zborul AF 639 din 4 ianuarie 2012, care efectua cursa Houston-Paris Charles de Gaulle a fost nevoită să revină la Houston după 30 de minute de zbor", a declarat un purtător de cuvânt.

El a explicat că această decizie a fost luată după "descoperirea unui telefon mobil al cărui proprietar nu a putut fi identificat".

În nici un moment nu a existat un risc pentru securitatea pasagerilor, a adăugat purtătorul de cuvânt. "Avionul a putut pleca din nou după controale de securitate ale autorităţilor americane".

Purtătorul de cuvânt nu a fost însă în măsură să ofere detalii despre telefonul mobil, care a fost predat autorităţilor americane.

Avionul, un Boeing 777-200, transporta 228 de pasageri şi 15 membri ai echipajului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici