Avionul care îl transporta pe premierul macedonean Nikola Gruevski a efectuat o aterizare de urgenţă

Publicat: 21 05. 2015, 22:17
Actualizat: 01 11. 2021, 04:50

Avionul de tip Learjet zbura pe ruta Strasbourg – Skopje.

Din cauza decompresiei, avionul a aterizat de urgenţă în Zurich, a declarat Aleksandar Gjorgjiev, purtătorul de cuvânt al Guvernului macedonean, citat de Associated Press.

Nicio persoană nu a fost rănită.

Persoanele aflate la bord au auzit un zgomot puternic înainte de producerea decompresiei. Pilotul a redus altitudinea şi a decis aterizarea pe cel mai apropiat aeroport, care era cel din Zurich.

Nikola Gruevski a avut discuţii, la Strasbourg, cu liderul opoziţiei de stânga, Zoran Zaev.