Avionul fără pilot doborât de aviaţia turcă vineri este de fabricaţie rusească, anunţă Davutoglu

Publicat: 19 10. 2015, 15:21
Actualizat: 20 05. 2020, 07:34

Avionul a fost doborât vineri, după ce şi-a continuat zborul, în pofida faptului că a fost fost avertizat în trei rânduri, a anunţat armata turcă.

Avioane de vânătoare ruseşti au încălcat, luna aceasta, anterior, spaţiul aerian turc şi NATO în două rânduri, iar Ankara a avertizat că va riposta, în cazul repetării unor asemenea incursiuni.

„Drona (avionul fără pilot) doborâtă este de fabricaţie rusească, dar Rusia ne-a spus în mod amical că nu este a lor”, a declarat Davutoglu într-un interviu pentru postul turc AHaber.

Un oficial american afirma că Washingtonul crede că avionul respectiv fără pilot este de origine rusească. Davutoglu a spus că acesta ar putea să aparţină forţelor guvernamentale siriene, al căror cel mai important furnizor de armament este Rusia, ori miliţiei kurde siriene PYD sau altor elemente.

Incidentul a scos în evidenţă riscurile la adresa Turciei – membră NATO -, în contextul în care coaliţiile aeriene rusă şi americană vizează diverse grupări insurgente în Siria, adesea în apropiere de forntiera cu Turcia.

Davutoglu a declarat că doborârea avionului fără pilot a dovedit faptul că Turcia este hotărâtă să riposteze la orice incursiuni în spaţiul său aerian.

„Acest incident… a arătat că Turcia are atât capacitatea, cât şi voinţa politică să pună capăt unor asemenea încălcări”, a spus el.

„Sper că Rusia, ale cărei prietenie şi vecinătate le preţuim, va adopta o poziţie mai atentă, iar relaţiile turco-ruse nu vor fi afectate negativ”, a adăugat el.