Avionul jurnaliştilor americani, menţinut la sol în Bucureşti pentru inspecţii de securitate
Avionul care transportă jurnaliştii, personalul de la Casa Albă şi agenţii serviciilor secrete atunci când preşedintele american se deplasează în străinătate a fost menţinut la sol în Bucureşti, pentru inspecţii de securitate, relatează Washington Post în ediţia electronică.

Avionul jurnaliştilor americani, menţinut la sol în Bucureşti pentru inspecţii de securitate (Imagine: www.aerospaceweb.org)
Aparatul este unul dintre cele 52 de avioane Boeing-777 în cazul cărora compania United Airlines a ordonat să rămână la sol până la efectuarea inspecţiei privind posibile probleme la sistemul de suprimare a incendiilor în calele pentru bagaje. Acesta este staţionat în Bucureşti, unde preşedintele George W. Bush participă la summitul NATO.
Compania face eforturi pentru a efectua inspecţia avionului rapid, astfel încât să nu afecteze programul călătoriei preşedintelui în Europa, fie prin trimiterea unor inspectori la Bucureşti, fie trimiţând aparatul în apropiere pentru a-l rechema în cel mai scurt timp.
Bush se află în capitala României pentru câteva zile, înainte de a se îndrepta vineri către Zagreb (Croaţia), iar sâmbătă către Soci, Rusia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
SUA fac presiuni asupra Ucrainei pentru a retrage rezoluţia ONU care cere retragerea forţelor ruse


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


