Avionul rusesc care s-a prăbuşit în apropiere de Ucraina avea 65 de prizonieri ucraineni la bord

Publicat: 24 01. 2024, 12:17
Actualizat: 24 01. 2024, 12:19

Nu este clară cauza prăbuşirii avionului, care a avut loc în jurul orei 11.00.

Autorităţile investighează cauza prăbuşirii, iar o comisie militară specială era în drum spre locul accidentului, a precizat Ministerul rus al Apărării.

Regiunea Belgorod, care se învecinează cu Ucraina, a fost supusă unor atacuri frecvente din partea Ucrainei în ultimele luni, inclusiv un atac cu rachete în decembrie care a ucis 25 de persoane.

Anterior, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că un atac cu rachete ruseşti, care aparent a fost conceput pentru a copleşi apărarea aeriană a Ucrainei, a ucis 18 persoane şi a rănit 130 în cea de-a 700-a zi de când a început războiul.