Cercetătorii din Israel au izolat într-un laborator un atincorp care poate neutraliza virusul, au anunţat oficialii ministrului Apărării care au menţionat că această descoperire poate avea un rol esenţial în dezvoltarea unui tratament împotriva pandemiei cu noul coronavirus.
“Anticorpul monoclonal de neutralizare” dezvoltat de Institutul Israelian pentru Cercetări Biologice (IIBR) “poate să neutralizeze boala cauzată de noul coronavirus în organismele purtătorilor”, a declarat ministrul israelian al Apărării, Naftali Bennett, într-un comunicat citat de Reuters.
De asemenea, directorul IIBR, Shmuel Shapira, a precizat că formula anticorpului a fost deja patentată şi nu mai râmâne decât ca o companie internaţională să producă tratamentul la nivel mondial, mai precizează comunicatul.
IIBR are misiunea de a gestiona eforturile depuse de Israel pentru lansarea unui tratament sau a unui vaccin împotriva noului virus şi se ocupă, de asemenea, de testarea probelor sangvine prelevate de la pacienţii care s-au vindecat de COVID-19. Anticorpul izolat în laboratoarele IIBR este monoclonal, ceea ce înseamnă că derivă dintr-o singură celulă însănătoşită, şi deţine, din acest motiv, o valoare potenţială mult mai mare pentru dezvoltarea unui tratament.
În Israel, care a fost una dintre primele ţări din lume care şi-a închis graniţele, s-au raportat 16.246 de cazuri de infectare cu noul coronavirus 237 de decese şi 10.064 de pacienţi vindecaţi, potrivit datelor furnizate de worldometers.