Avocaţii lui Dominique Strauss-Kahn anchetează pentru a discredita presupusa victimă - AFP
Avocaţii lui Dominique Strauss-Kahn au cerut procurorului să aibă acces la informaţii pe care le deţine referitor la camerista care îl acuză pe fostul director al FMI de agresiune sexuală, potrivit unor documente judiciare consultate miercuri de AFP.
Cererea de nouă pagini a fost transmisă luni Biroului procurorului, în aceeaşi zi în care Dominique Strauss-Kahn a pledat nevinovat, în faţa unui tribunal, pentru cele şapte acuzaţii de infracţiuni sexuale împotriva acestei femei de 32 de ani, originară din Guineea.
Pentru a pregăti procesul, a cărui dată nu a fost fixată, avocaţii lui Strauss-Kahn au cerut să le fie furnizate elemente despre orice martor al acuzării, inclusiv despre cameristă.
Cererea menţionează prezenţa unor "handicapuri mentale sau fizice, tulburări emoţionale, dependenţă de droguri sau de alcool".
Arătând clar că ţinta lor este presupusa victimă, ei cer de asemenea orice element privind eventuala situaţie ilegală în Statele Unite a acestor martori şi dacă intenţionează să ceară despăgubiri.
Tânăra este apărată de Kenneth Thompson, cunoscut că le-a adus clienţilor săi milioane de dolari despăgubiri.
William Taylor şi Benjamin Brafman vor de asemenea acces la elementele strânse de acuzare despre locul presupusei agresiuni, într-un hotel din Manhattan, la 14 mai.
Ei cer să consulte toate dovezile materiale precum haine ale clientului lor, "sânge, păr, fibre sau orice substanţă care ar putea conţine ADN", precum şi o înregistrare video, fără a preciza ce prezintă aceasta.
Ei mai cer ca acuzarea să nu aibă acces la e-mailurile şi mesajele de pe mobilul şi iPadul clientului lor confiscate de poliţie în momentul arestării spectaculoase a fostului director FMI, la bordul unui avion cu destinaţia Paris, în ziua presupuselor fapte.
Unele mesaje sunt "delicate şi confidenţiale", e-mailuri şi mesaje lăsate după arestarea lui Strauss-Kahn "conţin informaţii pentru pregătirea apărării, care nu trebuie cunoscute de procuror".
Cei doi avocaţi au cerut acces şi la interogatoriile efectuate de acuzare cu martori la Sofitel, la Air France şi la restaurantul McCormick & Schmick's, unde Dominique Strauss-Kahn a mâncat după presupusa faptă.
În fine, cei doi au cerut să ştie dacă acuzarea va "produce elemente legate de alte cazuri neurmărite în justiţie", avocaţii făcând referire la reputaţia lui Strauss-Kahn.
Avocatul cameristei a lansat marţi seara, la postul France 2, un apel la eventuale alte victime ale fostului director al FMI.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:19
-
ieri, 23:13
LIVE TEXT Trei ani de război în Ucraina. Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump / UE adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului