Avocatul cameristei care îl acuză pe Strauss-Kahn apelează la alte potenţiale victime ale acestuia

Publicat: 08 06. 2011, 07:52
Actualizat: 08 06. 2012, 05:30

Kenneth Thompson s-a adresat femeilor din Franţa şi Africa, potrivit unei traduceri din engleză difuzate de France 2.

„Dacă există, fie în Franţa, fie în Africa, vreo femeie care a fost agresată sau abuzată sexual de Dominique Strauss-Kahn, îi cer să mă contacteze”, a spus el.

Thompson şi-a făcut prima apariţie în procesul lui Dominique Strauss-Kahn luni, când a luat cuvântul în timpul înfăţişării fostului director FMI în faţa justiţiei.

„Vom proteja drepturile (reclamantei), vom vorbi în numele ei şi vom coopera cu procuratura”, a spus el. Thompson şi-a descris clienta drept o femeie simplă şi muncitoare, care este traumatizată, dar care vrea să îşi apere demnitatea.

Biroul său de avocatură, Thompson Wigdor & Gilly, este specializat în procese în care persoane fizice solicită despăgubiri de milioane de dolari angajatorilor.