Avocatul iraniencei condamnată la moarte prin lapidare s-a refugiat în Norvegia
„Sunt foarte fericit că avocatul pentru drepturile omului Mohammad Mostafai se află în siguranţă în Norvegia”, a comunicat ministrul, cerând regimului de la Teheran să respecte drepturile omului.
Activist pentru drepturile omului, Mostafai i-a asigurat apărarea iraniencei Sakineh Mohammadi-Ashtiani, condamnată la moarte pentru adulter. Sentinţa de lapidare a fost suspendată pe fondul presiunilor internaţionale.
La sfârşitul lunii iulie, pe numele avocatului a fost emis un mandat de arestare. Mostafai a reuşit să ajungă sâmbătă seara în Norvegia, după ce fugise în Turcia. Pe 4 august, Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) anunţase că Mostafai, despre care nu se mai ştia nimic de 12 zile, era în Turcia. Avocatul intenţionează să solicite azil politic în Norvegia.
Ministrul norvegian de Externe a denunţat „presiunile exercitate asupra unor persoane curajoase precum Mustafai”, subliniind că Guvernul de la Oslo s-a angajat să promoveze drepturile omului în Iran.