Ayman al-Zawahiri, acuzat că a lucrat pentru serviciile secrete sudaneze
Ayman al-Zawahiri, numărul doi în ierarhia al-Qaida, a lucrat pentru serviciile secrete sudaneze, în principal pentru operaţiuni desfăşurate în Egipt, afirmă fostul său mentor, într-un articol publicat în cursul acestei săptămâni de cotidianul egiptean Al-Masry al-Yom.

Ayman al-Zawahiri, numărul doi în ierarhia al-Qaida (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Acuzaţiile se înscriu într-un schimb de insulte de durată între al-Zawahiri şi Sayed Imam, fost lider spiritual al Jihadului Islamic egiptean, mişcare din care a făcut parte şi actualul adjunct al lui Osama bin Laden.
Imam îl acuză pe al-Zawahiri că a participat la operaţiuni ale serviciilor secrete sudaneze în Egipt şi afirmă că acesta ar fi recunoscut că a primit 100.000 de dolari din partea autorităţilor de la Khartoum.
Una dintre operaţiuni a fost tentativa de asasinare din 1993 a fostului premier egiptean Atif Sidqi, care a dus la arestarea mai multor membri ai Jihadului Islamic şi executarea a şase dintre aceştia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"În momentul când cei şase urmau să fie executaţi, Zawahiri le spunea poveşti prietenilor lor din serviciile secrete sudaneze, care sperau însă într-o discuţie pe teme serioase", afirmă Imam. "Zawahiri nu avea să le spună nimic, aşa că a continuat să le spună poveşti, până când aceştia i-au cerut prietenilor lor să găsească un înlocuitor, spunând că nu aud decât glume de la el", adaugă fostul lider spiritual al Jihadului Islamic.
Diferendele dintre cei doi au început în 2007, când Imam, aflat în detenţie în Egipt, a scris o carte în care acuză al-Qaida pentru uciderea unor nevinovaţi şi pentru invadarea Afganistanului şi a Irakului de către armata americană.
Zawahiri a replicat tot prin intermediul unei cărţi, în care îl acuză pe Imam că şi-a scris lucrarea "cu ajutorul cruciaţilor şi al evreilor".
Arestat în Yemen după atentatele din 11 septembrie 2001, Imam a fost extrădat în 2004 în Egipt, unde se află în continuare în închisoare.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului