- Home
- Externe
- LONDRA, (28.08.2019, 08:15)
- Marinela Sarbu
B.Johnson i-a transmis lui Juncker: Nu va exista un Brexit cu acord dacă mecanismul "backstop" nu va fi eliminat
Primul ministru britanic, Boris Johnson, i-a transmis preşedintelui în funcţie al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, că nu există nicio perspectivă a unui Brexit cu acord, cu excepţia cazului în care mecanismul "backstop" va fi eliminat, a anunţat marţi cabinetul acestuia, potrivit Reuters.

B.Johnson i-a transmis lui Juncker: Nu va exista un Brexit cu acord dacă mecanismul "backstop" nu va fi eliminat (Sursa: Hepta)
"Primul ministru a stabilit că Marea Britanie va părăsi UE la 31 octombrie, indiferent de circumstanţe, şi cu siguranţă ne dorim să facem acest lucru cu un acord", a transmis o purtătoare de cuvânt.
"Prim ministrul a fost, de asemenea, clar că, dacă nu se redeschide Acordul de retragere şi nu se elimină backstopul, nu există nicio perspectivă a acestui acord”, a adăugat aceasta.
Boris Johnson insistă ca mecanismul backstop să fie înlocuit, afirmând că este incompatibil cu suveranitatea britanică şi cu viitorul Marii Britanii în afara Blocului comunitar.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"Propun ca (mecanismul) backstop să fie înlocuit cu un angajament de a pune în aplicare astfel de aranjamente, pe cât posibil înainte de sfârşitul perioadei de tranziţie, ca parte a viitoarelor relaţii", a precizat liderul britanic.
Liderul de la Londra a afirmat săptămâna trecută, într-o scrisoare adresată preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, că Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare o nouă soluţie pentru frontiera irlandeză, alta decât soluţia "backstop", un mecanism care are drept scop să păstreze deschisă această graniţă, dar care ar însemna că Marea Britanie ar trebui să rămână în uniunea vamală europeană până când sunt negociate "aranjamente alternative" prin care să se evite o frontieră strictă în Irlanda.
Jean-Claude Juncker, preşedintele în funcţie al Comisiei Europene, i-a reiterat marţi seară premierului britanic, Boris Johnson, că Acordul Brexit nu va fi renegociat şi că susţinerea ţărilor Uniunii Europene pentru Irlanda este "constantă".
Jean-Claude Juncker a avut o conversaţie prin telefon cu Boris Johnson, a comunicat Comisia Europeană.
"Preşedintele Juncker a reiterat voinţa de a colabora constructiv cu premierul Johnson şi de a analiza orice propuneri concrete ar avea, atât timp cât sunt compatibile cu Acordul de retragere" a Marii Britanii din UE, a transmis Comisia Europeană.
"Preşedintele Juncker a subliniat că susţinerea ţărilor UE pentru Irlanda este constantă şi că UE va continua să fie atentă la interesele Irlandei", subliniază Comisia Europeană.
Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.
Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Mai mulţi membri ai fostului Guvern de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. În contextul impasului politic, premierul Theresa May şi-a prezentat, de asemenea, demisia.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului