„Regimul Kadhafi nu a încetat niciun moment să atace poporul. Până acum a atacat în continuare oraşele asediate”, a declarat Sayeh în cadrul unei conferinţe de presă.
El a menţionat „bombardamente susţinute” la Zenten (la 120 de kilometri sud-est de Tripoli), Misrata (200 de kilometri est de Tripoli) şi Ajdabiya (160 de kilometri sud de Benghazi), trei oraşe aflate parţial sub controlul insurecţiei.
Autorităţile libiene au dezminţit însă că au desfăşurat operaţiuni militare după anunţul de vineri privind o încetare a focului, contrar acuzaţiilor rebelilor.
„Forţele armate libiene respectă armistiţiul şi angajamentul de a proteja civilii şi nu au întreprins nicio operaţiune militară după anunţul armistiţiului”, a declarat o sursă militară sub acoperirea anonimatului.
Al-Sayeh a declarat, de asemenea, că rebelii libieni sunt pe cale să se coordoneze cu occidentalii în privinţa ţintelor vizate pentru raiduri aeriene împotriva forţelor lui Kadhafi.
„Există o coordonare cu diferite organisme internaţionale în privinţa acţiunilor ce urmează să fie desfăşurate şi unele locuri au fost deja desemnate”, a declarat el.
O coaliţie a ţărilor occidentale se pregăteşte, cu participarea Qatarului, să intervină în Libia, cu raiduri aeriene, pentru a-l împiedica pe colonelul Kadhafi să zdrobească revolta care devastează ţara de peste o lună.