- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (25.05.2012, 17:36)
- Liviu Dadacus ,
Baconschi: Conducerea MAE este populată cu ţuţeri politici
Prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi apreciază, vineri, într-o postare pe blog, că noua conducere a MAE este populată cu "ţuţeri politici transferaţi direct de pe platourile Antenei 3", el referindu-se, în context, la secretarul de stat Dan Petre.

Teodor Baconschi (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
"Cum să evaluezi noua conducere MAE, populată cu ţuţeri politici transferaţi direct de pe platourile Antenei 3? Domnul secretar de stat Dan Petre, bunăoară, care lipseşte de pe toate motoarele de căutare bibliografică, susţinea mai demult, pe site-ul Universităţii Bucureşti, că are titlul de doctor: aş fi curios să ştiu cine i l-a conferit. Domnia sa pretinde totodată că este «diplomat» al EHESS (mi-ar plăcea să văd trofeul scanat) şi că a publicat numeroase studii şi articole (abia aştept să consult lista acestora)", precizează Baconschi pe blogul său.
"De ce nu va fi rămas simpatica dna Natalia Intotero învăţătoare la Brad, unde ar fi făcut faţă cu brio, în loc să (re)devină secretar de stat?", adaugă Baconschi.
Prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi apreciază că România va fi catalogată drept o ţară de impostori după seria de numiri fără acoperire sau "foarte acoperite" pe care Guvernul Ponta le execută "foc-cu-foc".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"Deşi nu suntem o ţară de impostori, tocmai aşa vom fi socotiţi după seria de numiri fără acoperire (sau foarte acoperite) pe care guvernul Ponta le execută foc-cu-foc. E drept, când pui la Educaţie Naţională doi miniştri rataţi, lăsând apoi Bacalaureatul 2012 pe mâna unui interimar semi-agramat, doare atât de rău încât enervezi pe toată lumea şi trebuie să faci pasul înapoi. Ce ecou vor avea alte numiri, sesizate în treacăt, deşi urmările lor se vor dovedi la fel de grave ?", mai scrie Baconschi.
El arată, totodată, că ministrul Agriculturii este dator vândut lui Dan Voiculescu, fiind pus acolo împotriva intereselor propriei instituţii, aflate în litigiu cu "Felix", în timp ce "tipul de la ICS", cu mutarea în plic, a fost retras "imediat ce şi-a făcut treaba".
"Cum să comentezi ascensiunea dlui Cernea, care – fără să fi obţinut o biată licenţă – îl va «consilia» pe dl Ponta contra unui salariu din fonduri publice? «Avocaţi» cunoscuţi ca apărători ai diferiţilor interlopi (deja condamnaţi, precum senatorul Voicu) pătrund pe uşa din faţă în MAI…", mai scrie Baconshi pe blogul său.
El menţionează că implantarea acestei clientele "fără merite" divulgă criză de resurse umane în sânul "nereformatelor" partide componente ale USL.
"Suntem doar la începutul unui dezmăţ administrativ care ne va costa enorm şi care se va etala nestingherit mai ales dacă USL, călare pe toate pârghiile puterii, îşi va menţine, după noiembrie, majoritatea parlamentară încropită din oportunism şi trădare", mai scrie Baconschi.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului