Aproximativ 70 de persoane, majoritatea tunisieni, dar şi egipteni, libieni şi algerieni, au fost controlate, marţi seara, în arondismentele din nord-estul capitalei şi în cartierele de periferie din apropiere. Din acest total, „aproximativ 60” au fost plasaţi în detenţie preventivă şi erau menţinuţi, în continuare, miercuri, „pentru încălcarea legislaţiei”.
„Majoritatea au făcut sau vor face obiectul unor decrete prefectorale de expulzare”, a anunţat, miercuri seara, Prefectura Poliţiei, fără să ofere cifre precise şi nici detalii.
Potrivit Prefecturii Poliţiei din Paris, operaţiunea a permis să se stabilească faptul că aceste persoane nu s-au aşezat undeva, nefiind identificată nicio tabără.
Avocatul Samia Maktouf, care apără mai mulţi imigranţi tunisieni, a denunţat aceste arestări, care „nu fac cinste Franţei”.
„Nu comiteau nicio infracţiune şi nici nu tulburau ordinea publică. Singura lor vină este că a putut fi localizat locul unde dorm”, după o mică manifestaţie, marţi, organizată cu scopul de a cere să „fie primiţi cu demnitate”, a declarat ea.
Potrivit Primăriei Parisului, aproximativ 200 de imigranţi tunisieni se află, în prezent, în capitală, „într-o stare foarte precară”.
Primarul socialist Bertrand Delanoe a însărcinat asociaţiile France Terre d’asile şi Emmaüs să creeze dispozitive de susţinere şi asistenţă socială şi sanitară, dar şi de acces la cazare la hotel.
Ministrul de Interne, Claude Gueant, a anunţat că nu „statul” are puterea de a acorda sejur acestor tunisieni, care ar trebui, „în virtutea acordurilor internaţionale şi a legii (…), să dispună de suficiente resurse, pentru a suporta cheltuielile cu sejurul”.
În plus, 28 de cetăţeni tunisieni au fost, de asemenea, plasaţi în arest preventiv, după ce au manifestat, miercuri, la Nisa (sud-est), pentru a cere documente.
Tunisienii au organizat un miting, la prânz, în faţa Centrului Administrativ al Prefecturii, pentru a cere regularizarea situaţiei lor.
Situaţia va fi examinată caz cu caz. Cei care îndeplinesc criteriile de admisie în Franţa vor fi eliberaţi, ceilalţi vor fi expulzaţi în Italia, dacă provin din această ţară, sau în Tunisia, mai precizează Prefectura.