Informaţia a apărut la câteva ore după anunţul că toţi miniştrii şi parlamentarii din cadrul partidului aflat la putere, GERB, au primit cadou un iPad nou.
„Tanovgate” include înregistrări ale unor discuţii între directorul Agenţiei Vămilor, Vanio Tanov, şi figuri politice importante.
Înregistrările compromiţătoare au fost difuzate anterior pe tot parcursul lunii ianuarie de săptămânalul bulgar „Galeria” şi partidul conservator Ordine, Lege şi Justiţie (RZS), provocând un scandal politic în Bulgaria.
Cea de-a doua carte electronică din această serie se va numi „Ţonevgate” şi va cuprinde înregistrări ale unor discuţii între un judecător de la tribunalul din Sofia, Petar Santirov, şi consultantul financiar Tencio Popov, în cazul împotriva fostului ministru al Apărării, Nikolai Ţonev.