Ban Ki-moon deschide Adunarea Generală a ONU printr-un apel la unitate
Ban Ki-moon a deschis, miercuri, la New York, Adunarea Generală a ONU cerând membrilor acesteia, printre care americanul Barack Obama, iranianul Mahmoud Ahmadinejad sau libianul Muammar Kadhafi, să răspundă uniţi provocărilor climatice, nucleare şi sărăciei.
Ban Ki-moon deschide Adunarea Generală a ONU printr-un apel la unitate (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Dacă a existat vreodată un moment propice pentru a acţiona într-un spirit multilateral reînnoit, acesta este acum", a declarat Ban, în faţa a peste 120 de şefi de state şi de Guverne. ONU are 192 de state membre.
Ulterior, preşedintele american, Barack Obama, urmează să rostească primul său discurs în faţa Adunării de la începerea mandatului în ianuarie, solicitând sprijinul omologilor pentru a face faţă provocărilor planetei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Marco Rubio discută cu premierul israelian despre Iran şi ostaticii din Gaza
-
Trump numeşte fostul patron al unor lanţuri de fast-food în funcţia de ambasador în UE
-
Trump desemnează gruparea Houthi drept „organizaţie teroristă străină”
"Cei care obişnuiesc să dojenească America pentru acţiunea ei solitară la nivel mondial nu pot să stea astăzi deoparte şi să aştepte ca ea să rezolve singură toate problemele lumii", le va spune preşedintele american liderilor reuniţi la New York, potrivit extraselor difuzate de Casa Albă.
"A venit momentul ca fiecare dintre noi să-şi asume partea de responsabilitate ce îi revine în răspunsul global la provocările mondiale", va preciza Barack Obama, reamintind că ţara sa a intrat într-o nouă eră a multilateralismului.
"Acţiunile noastre nu au amploarea provocărilor cu care suntem confruntaţi", va adăuga el.
Preşedinţii Luiz Inacio Lula da Silva (Brazilia), Muammar Kadhafi (Libia), Nicolas Sarkozy (Franţa), Dmitri Medvedev (Rusia), Mahmoud Ahmadinejad (Iran) şi premierul britanic, Gordon Brown, vor susţine discursuri în aceeaşi zi.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO