Ministrul Apărării, Csaba Hende, a declarat că acest loc, situat în apropiere de satul Medina, este deja unitate militară şi nu se află lângă o zonă rezidenţială sau o rezervaţie naturală.
Ungaria are deja două radare 3D care îi monitorizează spaţiul aerian, la Bankut, în nordul ţării, şi la Bekescsaba, în sud-est.
Autorităţile de la Budapesta plănuiesc din 1999 să instaleze un al treilea radar, dar încercările anterioare au fost blocate de obiecţiile faţă de cele două locuri alese, pe dealurile Tubes şi Zengo, ambele situate în apropiere de Pecs, în sud-vestul ţării.
Hende a afirmat anterior că Zenge ar fi fost cel mai ieftin loc pentru construirea radarului.
Ministerul a început consultaţii cu primarii şi Consiliile locale şi va informa partidele parlamentare pe tema acestui proiect miercuri, potrivit unui comunicat.
Proiectul ar putea crea locuri de muncă şi îmbunătăţi infrastructura în apropiere de Medina, adaugă comunicatul.
Construirea radarului 3D este vitală pentru protejarea spaţiului aerian al Ungariei, care este unul dintre cele mai aglomerate din Europa Centrală, subliniază ministerul.