Potrivit lui Resetnicov, SIS ar fi intervenit, în Republica Moldova reuşind să intre doar aproximativ 15 tineri. Fostul director al SIS a declarat că Vladimir Voronin a fost la curent cu toate informaţiile deţinute de SIS. Artur Resetnicov a confirmat, de asemenea, afirmaţiile lui Voronin, potrivit cărora în luna aprilie a avut loc o tentativă de lovitură de stat.
Resetnicov a fost audiat la Procuratura Generală, în dosarul protestelor postelectorale din 7 aprilie. Audierea sa intervine după ce fostul preşedinte Vladimir Voronin, consilierul Marc Tkaciuk şi secretarul Consiliului Suprem de Securitate, Ion Morei, au fost la rândul lor chemaţi la Procuratura Generală.
„Înainte de alegerile din 5 aprilie, am primit informaţii că peste 2.000 de tineri din România vor să vină la Chişinău, sub pretextul sărbătorii Unirii României şi că aceştia urmau să rămână până la 7 aprilie, să protesteze cu lozinci antistatale”, a declarat fostul director al SIS, citat de ediţia electronică a Jurnal de Chişinău.
„Sunt mândru ca nu s-a permis vărsarea de sânge. Unele persoane care se aflau în PMAN (Piaţa Marii Adunări Naţionale, n.red.) aveau la ei arme de foc. Preşedintele Vladimir Voronin a dat ordin ca poliţiştii să nu poarte arme de foc, pentru că aceştia ar fi putut să nu reziste şi să tragă”, a continuat Resetnicov.
Potrivit acestuia, scopul protestelor postelectorale din 7 aprilie nu a fost devastarea instituţiilor de stat, ci „provocarea organelor de forţă”. El a afirmat că o dovadă a faptului că protestele din aprilie au fost organizate de forţe politice din Republica Moldova este faptul că „tinerii au fost pregătiţi, timp de luni de zile, în cadrul mitingurilor de partid, să parcurgă traseul PMAN”.
Resetnicov susţine că „există doar o persoană decedată în circumstanţe încă neclare, Valeriu Boboc”. Fostul director al SIS califică drept „antiumane” şi „necreştineşti” declaraţiile actualei guvernări, potrivit cărora au existat încă trei victime ale protestelor din aprilie. „Hai şi-om dezgropa, hai şi-om umbla prin cimitire. Sunt iarăşi nişte declaraţii populiste”, a apreciat Resetnicov, referindu-se la afirmaţiile recente ale premierului Vlad Filat, privind necesitatea deshumării presupuselor victime din 7 aprilie.
Artur Resetnicov a menţionat că, începând din 2008, el şi familia sa au fost supuşi unor ameninţări, care l-au determinat să îşi instaleze un post de pază în faţa porţii.
Fostul director al SIS a afirmat, de asemenea, că, după 7 aprilie, „la SIS au parvenit informaţii, potrivit cărora s-ar urmări asasinarea fostului preşedinte Vladimir Voronin”.