„Curtea, cu zece voturi la şase, a decis că nu are competenţa de a examina plângerea”, a declarat preşedintele Curţii, judecătorul Hisashi Owada, în cursul unei şedinţe publice la Haga.
Judecătorii de la cea mai înaltă instanţă judiciară a ONU au apreciat că plângerea Georgiei nu îndeplineşte articolul 22 al Convenţiei din 1965, în virtutea căruia ar fi trebuit să aibă loc negocieri asupra diferendului între cele două state, înainte să fie sesizată CIJ.
Georgia a depus o plângere la CIJ la 12 august 2008, la scurt timpă după războiul de cinci zile cu Rusia în Osetia de Sud.