Barack Obama a cerut ca programul democrat să conţină referiri la Ierusalim, „capitala Israelului”
Preşedintele american, conştient de caracterul politic sensibil al problemei Israelului şi care este foarte criticat de către republicani în acest sens, a intervenit personal pentru ca aceste referiri să figureze în programul de guvernare al democraţilor, a anunţat un membru al echipei sale de campanie.
Programul de guvernare a fost adoptat cu o zi înainte, dar fără să menţioneze statutul Ierusalimului sau să conţină vreo referire la „Dumnezeu”.
Acest oficial, care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului, s-a mirat că democraţii au retras referirea la „Dumnezeu” care figura în programul lor de guvernare din 2008.
Problema a provocat proteste miercuri seara la convenţie, numeroşi delegaţi ridicându-se împotriva adoptării acestui program astfel amendat.
„Preşedintele Obama recunoaşte că Ierusalim este capitala Israelului şi programul nostru de guvernare trebuie de asemenea să o facă”, a declarat la şedinţă guvernatorul statului Ohio, Ted Strickland, care prezidează comisia însărcinată cu redactarea programului, prezentând delegaţilor un amendament cu cele două referinţe ale programului.
De asemenea, el a amintit că „religia şi credinţa în Dumnezeu (au fost) centrale în istoria ţării noastre”.
Ulterior, preşedintele şedinţei, Antonio Villaraigosa (primar în Los Angeles), a supus amendamentul votului delegaţilor, care trebuia să-l aprobe cu două treimi prin aclamaţie, pronunţându-se cu „da” sau „nu”.
Deşi la sfârşitul unui prim vot ambele tabere păreau la egalitate, Villaraigosa, vizibil surprins şi ezitant, a bâlbâit atunci: „Eu, eu, eu cred că vom relua votul” şi a recurs imediat la un al doilea tur care s-a soldat cu aproape acelaşi rezultat.
Totuşi, de această dată a apreciat că răspunsurile de „da” au predominat şi a considerat că programul a fost din acel moment adoptat, provocând strigăte de protest din partea unora dintre delegaţi.
„Nu ştiu de ce oamenii au strigat «nu»”, a declarat pentru AFP un delegat din New York, Ruben Diaz. „Poporul din Israel trebuie să ştie că America îl protejează”, a spus el.
Absenţa referinţelor la Dumnezeu şi la Ierusalim a fost criticată inclusiv în rândurile democraţilor.
Republicanii au speculat de asemenea ocazia, adversarul lui Barack Obama de la alegerile prezidenţiale din noiembrie, Mitt Romney, denunţând într-un comunicat atitudinea democraţilor, care, potrivit lui, au „aderat la refuzul ruşinos al preşedintelui Obama de a recunoaşte că Ierusalimul este capitala Israelului”.
Chiar şi în Israel, preşedintele Parlamentului, Reuven Rivlin, a apreciat miercuri că aceasta reflectă „o lipsă totală de înţelegere a Orientului Mijlociu”.
În 2008, programul democrat difuzat în timpul convenţiei naţionale din Denver (Colorado, vest) afirma că „Ierusalim este şi va rămâne capitala Israelului”.
Totuşi, un purtător de cuvânt a preşedinţiei americane, Josh Earnest, a reafirmat recent poziţia oficială ale Statelor Unite. „Poziţia acestei administraţii este că va trebui decisă capitala în negocierile asupra statutului final (al Ierusalimului) între cele două părţi”, a spus el.