Prima pagină » Știri externe » Barack Obama a discutat la telefon cu Angela Merkel despre situaţia din Ucraina

Barack Obama a discutat la telefon cu Angela Merkel despre situaţia din Ucraina

Preşedintele american Barack Obama şi cancelarul german Angela Merkel au discutat, marţi, la telefon despre situaţia din Ucraina, Iran şi cooperarea bilaterală, aceasta fiind prima conversaţie între cei doi lideri după expulzarea şefului serviciilor secrete americane de către Berlin.
Barack Obama a discutat la telefon cu Angela Merkel despre situaţia din Ucraina

Ben Rhodes, consilierul adjunct american pentru Securitate Naţională, a scris într-un mesaj postat pe contul său de Twitter că cei doi lideri au vorbit despre „Ucraina, Iran şi cooperarea dintre Statele Unite şi Germania”.

La Berlin, un purtător de cuvânt al câncelarului german nu a fost în măsură să confirme această discuţie telefonică.

Covorbirea dintre Obama şi Merkel intervine în ajunul unui summit european la Bruxelles, unde liderii urmează să discute despre înăsprirea sancţiunilor împotriva Rusiei, acuzată că destabilizează situaţia din Ucraina.

Relaţiile dintre Berlin şi Washinton s-au tensionat, după ce Guvernul german a anunţat joi expulzarea şefului serviciilor secreete americane pentru Germania, într-un caz de spionare a unor oficiali germani de rang înalt în contul Washingtonului, o măsură adoptată rar între aliaţi apropiaţi din cadrul NATO.

Deşi Ambasada americană în Germania a calificat drept „esenţială” continuarea „cooperării strânse” cu Berlinul, Statele Unite au sugerat vineri că nu sunt mulţumite de reacţia autorităţilor germane în cazul de spionaj.