Avionul preşedintelui american a aterizat la baza militară Fairford, din direcţia Estonia, unde Obama a efectuat o vizită menită reasigurării statelor baltice în contextul unor îngrijorări legate de operaţiunea militară rusă în Ucraina.
Summitul NATO se va deschide joi, la Newport, într-un context de tensiuni cu Rusia din cauza crizei ucrainene şi pe fondul unor temeri de izbucnire a unui război la scară mare.
Kievul a anunţat miercuri că a ajuns la un acord cu Moscova privind o încetare a focului permanentă în estul separatist prorus al Ucrainei, dar vestea a fost primită cu prudenţă de Barack Obama, care a apreciat că este „prea devreme pentru a spune ce înseamnă acest armistiţiu”.