Barack Obama admite că uneori confundă diferitele instituţii europene
„În cinci ani şi jumătate, (în calitate de preşedinte american) am învăţat două-trei lucruri despre Comisie, Consiliu şi Parlamentul European, dar uneori le confund”, a afirmat Obama.
„Bine aţi venit în club”, i-a spus Cameron, care a solicitat în repetate rânduri o reformare a Uniunii Europene.
Uniunea Europeană a devenit „prea mare, prea autoritară, prea intruzivă”, a afirmat premierul britanic, în cursul unui summit la care a participat săptămâna trecută cu omologii săi europeni.
Rezultatele alegerilor europene din 25 mai, care au confirmat o puternică ascensiune a formaţiunilor eurofobe, reprezintă „un mesaj clar că nu mai putem fi indiferenţi”, a adăugat Cameron, pus în dificultate de victoria partidului eurosceptic UKIP, care reclamă ieşirea Marii Britanii din componenţa Uniunii Europene.