Barack Obama are o sănătate „excelentă” dar foloseşte ocazional gumă de mestecat cu nicotină
„Toate datele clinice arată că preşedinte este în prezent într-o stare de sănătate bună şi că va rămâne aşa pe durata preşedinţiei sale”, afirmă medicul Ronny Jackson, care a supervizat examinările medicale.
Barack Obama, care va împlini 53 de ani la 4 august, „se hrăneşte sănătos, face exerciţii în fiecare zi, nu fumează şi nu bea alcool decât ocazional şi cu moderaţie”.
În ceea ce priveşte ritmul cardiac, nivelul colesterolului, tensiunea arterială, dr. Jackson nu a găsit nicio anomalie sau sursă de îngrijorare în raportul publicat „cu acordul preşedintelui”.
Acesta conţine o singură aluzie discretă la trecutul de fumător al lui Barack Obama: medicul arată în bilanţul său că preşedintele foloseşte ocazional gumă de mestecat cu nicotină.
Acest obicei surprinde deseori, mai ales în străinătate, când preşedintele mestecă gumă fără să încerce să ascundă acest lucru. Ultimul exemplu datează din 6 iunie, de la ceremoniile de comemorare a 70 de ani de la debarcarea aliată la Ouistreham, în Normandia.
Aceste examene medicale au fost realizate în cursul lunii mai 2014. Ultimele examinări complete datează din octombrie 2011, aminteşte medicul Casei Albe, care precizează că toate vaccinurile celui de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite sunt la zi.